.jpg)
Laura Dioşan 
Andrei Olar 
Mózes Császár Instituțiile democratice din Europa sunt sub o presiune tot mai mare de peste un deceniu. Erodarea treptată a mecanismelor de control și echilibru prin reforme juridice, numiri judiciare și decrete executive este o temă bine documentată în literatura de științe politice, dar practic nemonitorizată în timp real. Twin4Dem este un proiect de cercetare al cărui scop este dezvoltarea unei soluții pentru această problemă folosind tehnologii de tip Digital Twin. Acest articol prezintă proiectul, descrie principalul artefact — un prototip care se adresează cercetătorilor din zona științelor politice — și lansează întrebări deschise referitoare la dezvoltarea ulterioară a acestui sistem.
Politologii disting între reculul dramatic apărut sub forma unor lovituri de stat sau suspendări ale activității parlamentare și cel lent, în care un executiv ales își extinde puterea printr-o legiferare care pare inofensivă la nivelul fiecărui act legislativ individual, dar colectiv este corozivă . Varianta din urmă, numită (în franceză) agrandissement executiv (trad. "lărgire abuzivă a prerogativelor executivului"), este mai greu de detectat și se poate reveni mai greu la starea inițială după producerea fenomenului.
Ungaria este cel mai studiat caz european: de-a lungul a cincisprezece ani, reforme constituționale și juridice succesive au remodelat reglementarea media, abilitatea puterii juridice de a supraveghea executivul, precum și regulile electorale. Fiecare măsură prin care s-a slăbit statul de drept a fost adoptată prin proceduri formale, aparent inofensive, însă per ansamblu puterea statului s-a mutat decisiv către executiv . Pe lângă Ungaria, Twin4Dem studiază încă trei state europene: Cehia, Franța și Olanda.
Cercetarea s-a bazat până acum pe seturi de date codate de experți și modele de regresie care identifică aspecte corelate concentrării de putere. Aceste linii de cercetare sunt utile, dar limitate la descrierea rezultatelor mai degrabă decât la reconstituirea proceselor. Ele nu pot arăta modul în care se produce eroziunea în timp printr-o secvență specifică de acțiuni care implică puterile executivă, legislativă și juridică. Această problemă de reconstituire este punctul de plecare al Twin4Dem.
Un Digital Twin (DT) este un sistem software care creează o oglindă digitală a unui fenomen real. În mediile industriale (pe linii de producție, în simularea tensiunii mecanice la construcția de poduri sau pentru modelarea unui lanț de aprovizionare), valoarea principală adăugată constă în capacitatea de a rula analize de tip what if cu privire la fenomene fizice într-un mediu simulat.
Pe lângă probleme de etică, simularea activității unor instituții politice ridică întrebări tehnice care nu sunt comune. DT-urile fizice pot crea simulări pe baza legilor fizicii folosind date culese prin senzori. În cazul instituțiilor unui stat de drept, legile fizicii sunt înlocuite de un sistem juridic și normativ, dar valoarea de adevăr a datelor introduse în sistem și onestitatea participanților trebuie puse sub semnul întrebării — în special pentru că normalitatea într-un sistem politic este ca actorii să își adapteze activ comportamentul în funcție de ce fac ceilalți și nu în funcție de regulile jocului. Arhitecturile standard DT presupun componente cooperative, devieri de la curs accidentale și au ca scop prevenirea erorilor sau revenirea la "normal". Twin4Dem trebuie să modeleze un sistem în care unii actori subminează activ regulile, în timp ce alții încearcă să le aplice — un concept divergent celui de "revenire la normal".
Nu suntem primii care și-au pus problema implementării unui DT care să simuleze un sistem politic. Spre exemplu, s-a încercat implementarea unui DT al Congresului SUA . Simularea bazată pe agenți are și ea o lungă istorie conexă politicii . Însă Twin4Dem este primul sistem care încearcă să urmărească și să înțeleagă un fenomen politic subtil prin achiziția de date în timp real și modelarea adversarială la nivel individual și colectiv a agenților participanți la decizii.
Sistemul modelează trei subsisteme interactive care corespund puterilor statului: executivă, legislativă și judiciară. Elementul central din punct de vedere al datelor este așa-numita Unitate de Agrandissement (UA): un eveniment discret care semnalizează o tentativă de extindere a puterii executive survenită ca urmare a emiterii unui act normativ, cum ar fi un amendament la o lege, o ordonanță de urgență sau chiar și o hotărâre de guvern. Figura 1 arată cum fiecare UA declanșează un lanț de răspunsuri instituționale: executivul încearcă să-și extindă puterea folosind o strategie (într-o primă fază, permitem doar două astfel de strategii), iar legislativul sau puterea juridică reacționează. Sistemul înregistrează rezultatul și pașii parcurși pentru a-l obține.
Figura 1: Modul în care o tentativă de agrandisment declanșează răspunsuri în cele trei ramuri instituționale.
Fiecare subsistem este compus din agenți care modelează actori politici individuali, cum ar fi miniștri, judecători și parlamentari. Fiecare agent ia decizii pe baza a șase parametri: opinia personală, reputația personală, creșterea puterii instituționale proprii, prestigiul personal, satisfacerea alianțelor politice și securitatea postului. Când sosește o UA, fiecare agent relevant din cadrul sistemului decide dacă e pro sau contra aggrandisementului executiv conferit de acea UA. Apoi această decizie se propagă către alți agenți pentru a-i influența. Agregarea răspunsurilor se materializează într-un vot pro sau împotriva măririi puterii executive.
Figura 2 prezintă organizarea generală a sistemului. Datele pot intra în sistem pe două canale: în timp real și prin ingestie de date istorice. Indiferent de cale, simularea se va realiza în maniera descrisă mai devreme. Rezultatele sunt scrise într-un jurnal de audit pus la dispoziția utilizatorilor.
Figura 2: Organizarea sistemului: configurarea, ingestia datelor și simularea sunt păstrate separat.
Sistemul este construit pe baza standardelor Open Container Initiative (OCI), ca în Figura 3. Cele trei ramuri simulate ale statului de drept rulează ca servicii independente care comunică prin cozi de mesaje, reflectând felul în care funcționează instituțiile în practică: executivul acționează rapid, judiciarul acționează lent. Cozile de mesaje decuplează ritmul simulării de logica de decizie a fiecărei ramuri, astfel încât o ramură lentă să nu le blocheze pe celelalte.
Figura 3: Structura internă: cele trei modele rulează ca servicii independente și comunică asincron.
Un aspect interesant este că atunci când simularea diverge de la realitatea istorică, sistemul nu se corectează automat. Într-un DT tipic divergența este o defecțiune care trebuie corectată, în timp ce aici ea poate fi însuși semnalul analitic, indicând că sistemul real a avut un comportament neașteptat și merită o examinare mai atentă a condițiilor premergătoare. Utilizatorii pot introduce corecții manuale, dar alegerea momentului în care să se realinieze cu înregistrarea istorică și a momentului în care să exploreze un scenariu contrafactual este decizia lor, nu a sistemului. Sistemul este un instrument de analiză, nu un oracol.
Câteva tematici rămân nerezolvate. Acestea pot fi relevante pentru oricine construiește software care procesează date sensibile din sectorul public în mai multe jurisdicții.
Suveranitatea datelor versus costul operațional. Ar putea să fie impuse condiții cu privire la rezidența datelor. Una destul de obișnuită este ca datele despre instituțiile unei țări să nu-i părăsească granițele. În acest caz se pune întrebarea dacă sistemul ar trebui să fie distribuit într-un mod multi-site sau să se folosească o tehnologie de stocare a datelor care permite separarea lor fizică pe baza unei logici de tip multi-tenant? Prima soluție are un cost aparent mai ridicat: infrastructură separată, gestionarea identității și securității utilizatorilor și întreținerea sistemului. O arhitectură multi-tenant cu izolare logică puternică poate fi echivalentă din punct de vedere al protecției datelor, dar aici ne putem lovi de lipsa de încredere a beneficiarilor care este un factor subiectiv și poate duce la decizii nenegociabile. Alegerea corectă diferă cel mai probabil în funcție de țară și context, iar uniformitatea în aplicarea oricăreia dintre soluții rămâne cea mai bună opțiune.
Implementări multiple, suprafețe de atac multiple. Fiecare instanță a sistemului are propriul perimetru de securitate. Rularea a zece instanțe în loc de un sistem partajat are un risc total de securitate crescut față de rularea unui singur sistem partajat. Argumentul subiectiv al suveranității prezentat anterior poate justifica un compromis în acest sens, dar va fi cu siguranță un compromis oneros.
Câtă istorie contează și pentru cine? Datele istorice au ponderi diferite în modelul decizional al diferitelor instituții politice: un ministru ar putea acționa în principal pe baza sondajelor recente, în timp ce un judecător ar putea fi influențat de un precedent de acum treizeci de ani în aceeași măsură cu un act legislativ proaspăt adoptat. Sistemul are nevoie de un mecanism configurabil care să ia în calcul acest aspect. Acest mecanism trebuie să fie suficient de flexibil pentru a fi util și suficient de constrâns pentru a fi utilizabil, iar aceasta este o problemă deschisă.
Ponderea corectă a factorilor decizionali. Deciziile luate de agenții individuali iau în calcul cei șase factori menționați. Fiecare factor are o pondere în decizia finală. Întrebarea este cum evoluează aceste ponderi în timp și, mai important, cum poate fi modelată această evoluție matematic? Deși putem da multe răspunsuri imediat, modelul decizional este unul deschis pentru că altfel am clama că știm cum arată democrația ideală.
În momentul de față există un prototip funcțional care acoperă ingestia de date istorice și modelarea digitală a celor trei puteri ale statului prin mijloace probabilistice. Putem configura diverse topologii de agenți care să reflecte dinamici specifice fiecărei ramuri de putere. Judecătorii operează într-un mediu cu consens ridicat, unde influența se răspândește uniform pe întreg completul; miniștrii operează într-o structură ierarhică, unde influența se propagă în etape și cel puternic îi domină pe cei slabi; parlamentarii acționează cu mai multă independență, concentrându-se pe grupurile din care fac parte.
Acest articol a fost susținut prin programul EU Horizon Europe în cadrul acordului de grant Nr. 101178061 ca parte a proiectului Twin4Dem.
N. Bermeo, "On democratic backsliding," Journal of Democracy, 2016.
M. G. Laebens, "Beyond democratic backsliding: executive aggrandizement and its outcomes," V-Dem Institute, 2023.
Z. Enyedi et al., "Legislative capture in Hungary: Well-managed autocratization," The ANNALS of the AAPSS, 2024.
M. Abdollahian et al., "Senturion: A predictive political simulation model," 2006.
de Ovidiu Mățan
